Ce să alegi între tabla cutată și țigla metalică?

by Anisoara Miron
Ce să alegi între tabla cutată și țigla metalică

Piața materialelor de construcții este astăzi mai ofertantă ca niciodată, iar ori de câte ori începi un nou proiect, vei avea de ales dintre o mulțime de opțiuni, una mai atrăgătoare ca alta. De exemplu, atunci când construiești un acoperiș, cel mai probabil că vei oscila mult între alegerea țiglei metalice sau a tablei cutate.

Este una dintre luptele care se dau cel mai des ori de câte ori se construiește un acoperiș, iar acesta este și subiectul acestui articol.

Dacă și tu te întrebi ce să alegi între tabla cutată și țigla metalică, cel mai probabil că acest articol va face ca decizia să fie mai ușor de luat.

Tablă cutată sau țiglă metalică – ce alegere să faci?

Trebuie să începem prin a spune că atât tabla cutata cât și țigla metalice sunt două materiale ce merită folosite pentru construirea unui acoperiș, având proprietăți excelente și fiind, în cea mai mare măsură, o alegere pe care îți va fi greu să o regreți. Cu toate acestea, este inevitabilă apariția întrebării: dar care dintre cele două materiale este opțiunea mai bună?

Ei bine, înainte de toate va trebui să te gândești la tipul acoperișului pe care îl construiești și mai ales la condițiile de care dispui. De exemplu, sunt cazuri în care acoperișul are o structură nu foarte puternică, iar astfel este nevoie de un material pentru acoperiș cu o greutate redusă, pentru a pune cât mai puțină presiune pe structura din lemn. Din acest punct de vedere, atât tabla cutată cât și țigla metalică se prezintă excelent.

Greutatea ambelor materiale este de aproximativ 5 kg pe metru pătrat, ceea ce reprezintă o greutate mai mult decât acceptabilă chiar și în cazul structurilor nu foarte rezistente. Totuși, tabla cutată ar putea prezenta o greutate mai redusă, însă greutatea sa este influențată în mod special de grosimea materialului

De asemenea, un alt avantaj minunat al tablei cutate este întocmai prețul său accesibil. În comparație cu țigla metalică, tabla cutată are un preț mult mai mic, așa că poate fi alegerea ideală în cazul proiectelor cu bugete reduse. În ceea ce privește montajul tablei cutate, aceasta este o lucrare ce nu necesită o investiție prea mare, dată fiind ușurința de montaj a materialului.

Un alt avantaj major al tablei cutate este versatilitatea sa. Altfel spus, tabla cutată poate fi folosită în o mulțime de proiecte, nu doar pentru acoperișuri. Aceasta este ideală și pentru construcția gardurilor, o poți folosi pentru pereții unei clădiri cu structură metalică dar și în multe alte proiecte.

Cu toate acestea, țigla metalică prezintă avantaje ce nu pot fi contestate și cel mai adesea reprezintă opțiunea finală a persoanelor care construiesc un acoperiș. Este durabilă iar din punct de vedere estetic se prezintă excelent, însă chiar dacă în general prețul țiglei metalice este unul accesibil, comparând costurile cu cele ale tablei cutate, diferența este clar în favoarea tablei cutate.

Acestea fiind spuse, nu există o alegere optimă, ci se recomandă ca alegerea să fie realizată în funcție de condițiile de care dispui cât mai ales de necesități.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.