Iata ce trebuie sa stii despre amiabila din procesul de constatare daune

by Anisoara Miron
Iata ce trebuie sa stii despre amiabila din procesul de constatare daune

Atunci cand esti implicat intr-un accident la care au participat doar doua masini si daunele rezultate sunt doar materiale, atunci este necesar sa completezi un tip de constatare numita amiabila. Aceasta reprezinta unul dintre primii pasi din procesul de constatare daune – iar omiterea acestuia poate avea rezultate grave pentru dosarul tau de dauna.

Astfel, in cele ce urmeaza, vei afla toate lucrurile pe care trebuie sa le stii despre aceasta amiabila si pe care va trebui sa ti le amintesti in cazul in care vei fi implicat intr-un accident.

Care este rolul constatarii amiabile?

Pe scurt, aceasta tine departe fortele de ordine de catre accidentul in cauza – mai exact, o investigatie a acestora. Amiabila reprezinta intelegerea dintre cei doi soferi implicat, dar mai ales faptul ca ambii sunt de acord cu solutionarea acestuia prin intermediul asiguratorilor si a unui dosar de dauna. In caz contrar, intervin fortele de ordine si acestea vor solutiona accidentul.

Un alt aspect foarte important in procesul de constatare daune consta in faptul ca amiabila nu stabileste un responsabil – vinovat – al accidentului. Chiar daca aceasta este clasificata ca optionala, este indicat sa recurgi la ea atunci cand ai oportunitatea – optiunea principala si obligatorie fiind constatarea realizata de politie.

constatare daune

Care sunt cele mai importante aspecte ale unei constatari amiabile?

Aceasta constatare are multe aspecte si roluri, atat pentru tine, cat si pentru asiguratorul tau. Iata care sunt aspectele cele mai importante pentru tine, mai ales atunci cand te pregatesti sa faci o constatare daune:

  • Un singur formular de amiabila se completeaza de catre ambii soferi;
  • Un formular de constatare amiabila are doua sectiuni aferente celor 2 vehicule implicate. Fiecare sofer completeaza o singura sectiune;
  • Acest formular iti permite si mentionarea de martori ai accidentului care te pot ajuta in viitor la solutionarea dosarului tau de dauna. Totusi, martori nu pot fi soti, parteneri sau membri ai familiei, pasageri transportati, angajatori, proprietarul masinii si evident, soferul masinii din momentul respectiv;
  • Este recomandat sa te asiguri ca datele completate de celalalt sofer sunt corecte – ideal ar fi sa poti verifica datele talonului masinii, buletinului, permisului de conducere, precum si cele ale asigurarii RCA. In cazul in care aceste date sunt incorecte, dosarul tau este ca si respins, inca dinainte de a face o constatare daune;
  • Formularul pentru amiabila dispune de un singur spatiu pentru schita accidentului. Soferii trebuie sa cada de acord si sa deseneze doar o schita;
  • Formularul este furnizat soferilor in 2 pagini cu caracter autocopiativ. Fiecare sofer are dreptul la o pagina din formular, ambele avand acelasi caracter in fata legii/organelor juridice;
  • Evident, dupa semnarea formularului, nu ar trebui sa incerci sa modifici niciun detaliu sau informatie din acesta.

In general, daca stii aceste lucruri, poti completa amiabila foarte usor si incepe procesul de constatare daune. In cazul acestui document, cel mai important aspect este acuratetea informatiilor – totul trebuie sa fie expus clar si concis, mai ales in cazul schitei accidentului.

Daca ai nevoie de ajutor in completarea acestei constatari sau de consiliere pe parcursul crearii si solutionarii dosarului tau de dauna, poti apela oricand la CarsInv – centru de daune, service integrat, consultanta de exceptie!

You may also like

Leave a Comment

For security, use of Google's reCAPTCHA service is required which is subject to the Google Privacy Policy and Terms of Use.

I agree to these terms.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.