Moscheea Al-Aqsa (araba: ٱلْمَسْجِد ٱلْأَقْصْ, romanizata: al-Masjid al-ʾAqsā, „cea mai indepartata moschee”), este situata in Vechiul Oras al Ierusalimului, in cel mai sfant sit din Islam. Moscheea a fost construita deasupra Muntelui Templului, cunoscuta sub numele de Al Aqsa Compound sau Haram esh-Sharif in Islam.
Musulmanii cred ca Muhammad a fost transportat de la Moscheea Sacra din Mecca la Al-Aqsa, in timpul Calatoriei de noapte. Traditia islamica sustine ca Muhammad a adus rugaciuni catre acest loc pana in a 17-a luna dupa migrarea sa de la Mecca la Medina, cand Allāh l-a indrumat sa se indrepte spre Kaaba, in Mecca.
Cladirea moscheii a fost initial o mica casa de rugaciune ridicata de Umar, al doilea calif al califatului Rashidun, dar a fost reconstruita si extinsa de califul umayyad Abd al-Malik si terminata de fiul sau al-Walid in 705 i.Hr. Moscheea a fost distrusa complet de un cutremur in 746 si reconstruita de catre califul Abbasid al-Mansur in 754.
A fost reconstruita din nou in 780. Un alt cutremur a distrus cea mai mare parte a al-Aqsa in 1033, dar doi ani mai tarziu, califul fatimid Ali az-Zahir a construit o alta moschee al carei contur este pastrat in structura actuala. Mozaicurile de pe arcul de la capatul qibla al naosului fac trimitere la vremea sa.
In timpul renovarilor periodice intreprinse, diversele dinastii conducatoare ale califatului islamic au construit anexe la moschee si incintele acesteia, cum ar fi cupola, fatada, minbarul sau, minaretele si structura interioara.
Cand cruciatii au capturat Ierusalimul in 1099, au folosit moscheea ca palat si Domul Stancii ca biserica, dar functia sa de moschee a fost restaurata dupa recucerirea sa de catre Saladin, in 1187. Mai multe renovari, reparatii si completari au fost intreprinse in secolele ulterioare de catre Ayyubizi, Mameluci, Otomani, Consiliul suprem musulman si Iordania. Astazi, Orasul Vechi este sub control israelian, dar moscheea ramane sub administratia Waqf-ului Iordanian / Palestinian condus de Palestina.
Moscheea este amplasata in imediata apropiere a siturilor istorice semnificative pentru iudaism si crestinism, mai ales locul celui de-al doilea templu, cel mai sfant sit din iudaism. Drept urmare, zona este extrem de sensibila si a fost un punct de pornire in conflictul dintre Israel si Palestina.
Etimologie
Al-Masjid al-Aqsa se poate traduce din araba in engleza drept „cea mai indepartata moschee”. Numele se refera la un capitol al Coranului numit Al-Isrā ‘(in araba: ٱلْإِسْـرَاء), “Calatoria de noapte”), in care se spune ca Muhammad a calatorit de la Mecca la “cea mai indepartata moschee”, si apoi pana la Rai, pe o creatura cereasca numita al-Burāq ash-Sharīf.
Definitie
Haram vs. Al-Aqsa
Desi in sensul sau cel mai restrans, Al-Aqsa indica moscheea cu cupole de argint de pe latura sudica a pietei Muntelui Templului, termenul „Al-Aqsa” a fost adesea folosit pentru a face referire la intreaga zona, inclusiv la moschee, impreuna cu Cupola Stancii, Portile Muntelui Templului si cele patru minarete. al-Masjid al-Aqsa s-a referit nu numai la moschee, ci la intregul sanctuar sacru, in timp ce Al-Jami ‘al-Aqsá se refera la situl specific al moscheii. In perioada de stapanire otomana (inceputul secolului al XVI-lea pana in 1917), campusul mai larg, a inceput sa fie denumit si al-Ḥaram ash-Sharīf (araba: Sanctuarul nobil).
Istorie
Moscheea este amplasata pe Muntele Templului, mentionata astazi de musulmani drept „Haram al-Sharif” („Sanctuarul nobil”), o incinta extinsa de regele Irod cel Mare incepand cu 20 i.Hr. In traditia islamica, se crede ca sanctuarul initial poate fi datat pana in vremea lui Avraam.
Moscheea se afla pe o platforma artificiala care este sustinuta de arcade construite de inginerii lui Irod pentru a depasi conditiile topografice dificile, rezultate din extinderea spre sud a incintei in vaile Tyropoeon si Kidron. Pe vremea celui de-al doilea templu, actualul amplasament al moscheii era ocupat de Royal Stoa, o bazilica aflata pe peretele sudic al incintei. Aceasta a fost distrusa impreuna cu Templul in timpul pradarii Ierusalimului de catre romani in 70 i.
S-a crezut candva ca „Nea Ekklesia a Theotokos” a imparatului Iustinian sau Biserica noua a purtatorului de Dumnezeu, inchinata Fecioarei Maria purtatoare de Dumnezeu, consacrata in 543 si cunoscuta in mod obisnuit ca “Biserica Nea”, a fost situata unde Moscheea al-Aqsa a fost construita ulterior. Cu toate acestea, ramasitele identificate ca fiind cele ale Bisericii Nea au fost descoperite in partea de sud a Cartierului Evreiesc in 1973.
Analiza grinzilor si panourilor din lemn scoase din moschee in timpul renovarilor din anii 1930 arata ca sunt facute din cedru din Liban si chiparos. Datarile cu radiocarbon au evidentiat o gama larga de varste, unele ducand pana IX i.Hr., aratand astfel ca o parte din lemn a fost folosit anterior, in cladiri mai vechi. Cu toate acestea, reexaminarea acelorasi fascicule in anii 2010, a evidentiat date din perioada bizantina.
In timpul sapaturilor sale din anii 1930, Robert Hamilton a descoperit portiuni ale unei podele de mozaic multicolore, cu modele geometrice, dar nu a publicat date despre acestea. Datarea mozaicului este contestata: Zachi Dvira considera ca sunt din perioada bizantina pre-islamica, in timp ce Baruch, Reich si Sandhaus favorizeaza o origine mult mai tarzie, pe baza similitudinii lor cu un cunoscut mozaic umayyad.
Constructie de catre Umayyazi
Moscheea ridicata de-a lungul zidului sudic al al-Haram al-Sharif
Constructia actuala a Moscheei al-Aqsa este datata in zona perioadei timpurii de stapanire din Palestina. Istoricul arhitectural KAC Creswell, referindu-se la o marturie a lui Arculf, un calugar galic, in timpul pelerinajului sau in Palestina in anii 679–82, remarca posibilitatea ca cel de-al doilea calif al califatului Rashidun, Umar ibn al-Khattab, sa fi ridicat o cladire primitiva de forma quadrangulara, pentru o capacitate de 3.000 de credinciosi, undeva pe fundatia Haram-Sharif. Cu toate acestea, Arculf a vizitat Palestina in timpul domniei lui Mu’awiyah I si este posibil ca Mu’awiyah sa fi ordonat constructia, nu Umar. Aceasta din urma afirmatie este sustinuta in mod explicit de catre savantul musulman al-Muthahhar bin Tahir.
Potrivit mai multor savanti musulmani, inclusiv Mujir ad-Din, al-Suyuti si al-Muqaddasi, moscheea a fost reconstruita si extinsa de califul Abd al-Malik in 690 impreuna cu Domul Stancii. Guy le Strange sustine ca Abd al-Malik a folosit materiale de la distrugerea “Bisericii Fecioarei Noastre” pentru a construi moscheea si indica posibile dovezi care substructeaza in colturile de sud-est ale moscheii,ca find resturi ale bisericii.
In planificarea magnificului sau proiect de pe Muntele Templului, care de fapt ar transforma intregul complex in Haram al-Sharif („Sanctuarul nobil”), Abd al-Malik a dorit sa inlocuiasca structura descrisa de Arculf cu o structura mai ferita, ingloband qibla („directia”), un element necesar in marea sa schema. Cu toate acestea, intregul Haram al-Sharif era menit sa reprezinte o moschee.
Cat de mult a modificat aspectul cladirii anterioare nu se cunoaste, dar lungimea noii cladiri este indicata de existenta urmelor unui pod care duce de la palatul Umayyad chiar la sud de partea vestica a complexului. Podul ar fi cuprins strada care circula chiar in afara zidului sudic al Haram al-Sharif, pentru a da acces direct la moschee. Accesul direct de la palat la moschee a fost o caracteristica binecunoscuta in perioada Umayyada, dupa cum se dovedeste pe diverse situri timpurii.
Abd al-Malik a mutat axa centrala a moscheii la aproximativ 40 de metri (130 ft) spre Vest, in conformitate cu planul sau general pentru Haram al-Sharif. Axa anterioara este reprezentata in structura de nisa inca cunoscuta sub numele de “mihrab din ‘Umar”. Punand accentul pe cupola stancii, Abd al-Malik i-a facut pe arhitectii sai sa-si alinieze noua Moschee al-Aqsa in functie de pozitia stancii, mutand astfel axa principala nord-sud a sanctuarului nobil, o linie care trece prin Cupola lantului si Mihrab din Umar.
In schimb, Creswell, sustine ca fiul lui Abd al-Malik, al-Walid I, a reconstruit Moscheea Aqsa pe o perioada de la sase luni la un an, folosind muncitori din Damasc. Majoritatea savantilor sunt de acord ca reconstructia moscheii a fost inceputa de Abd al-Malik, dar ca al-Walid a supravegheat finalizarea acesteia. In anii 713-14, o serie de cutremure au facut ravagii in Ierusalim, distrugand sectiunea estica a moscheii, care a fost apoi reconstruita in timpul guvernarii lui Al-Walid. Moscheea al-Aqsa, construita din Umayyad, a masurat cel mai probabil 112 x 39 de metri.
Arhitectura
Moscheea este situata la capatul sudic al Haram ash-Sharif
Moscheea dreptunghiulara al-Aqsa si incinta sa acopera 14,4 hectare (36 acri), desi moscheea in sine are aproximativ 12 hectare (5 ha) si poate adaposti pana la 5.000 de credinciosi. Are 83 m lungime, 272 ft lungime, 56 m (184 ft) latime. Spre deosebire de Domul Stancii, care reflecta arhitectura clasica bizantina, Moscheea Al-Aqsa este caracteristica arhitecturii islamice timpurii.
Domul
Cupola de culoare argintie consta in foi de plumb
Nu mai ramane nimic din cupola originala construita de Abd al-Malik. Cupola actuala a fost construita de az-Zahir si consta din lemn placat cu smalt de plumb. In 1969, cupola a fost reconstruita folosindu-se beton si a fost acoperita cu aluminiu anodizat, in locul foii originale de smalt din plumb cu nervuri. In 1983, acoperirea exterioara din aluminiu a fost inlocuita cu plumb pentru a se potrivi designului original al lui az-Zahir.
Sub cupola se afla Capela Al-Qibli (araba: المصلى القبلي al-Musalla al-Qibli); cunoscuta si sub numele de al-Jami ‘al-Qibli, o sala de rugaciune musulmana, situata in partea de sud a moscheii. A fost construita de califul Rashidun Umar ibn Al-Khattab in 637 CE.
Domul lui Al-Aqsa este una dintre putinele cupole construite in fata mihrabului in perioada Umayyada si Abbasida, celelalte fiind Moscheea Omayyad din Damasc (715) si Marea Moschee din Sousse (850). Interiorul cupolei este pictat cu decoratiuni din secolul al XIV-lea. In timpul arderii din 1969, se presupune ca picturile s-au pierdut iremediabil, dar au fost reconstruite complet folosind tehnica trateggio, o metoda care foloseste linii verticale fine, pentru a distinge zonele reconstruite de cele originale.
