Supravegherea in masa este supravegherea complexa a unei intregi populatii sau a unei fractiuni substantiale dintr-o populatie pentru a monitoriza acel grup de cetateni. Supravegherea este adesea efectuata de guverne locale sau federale sau organizatii guvernamentale, cum ar fi organizatii precum NSA si FBI, dar poate fi efectuata si de corporatii (fie in numele guvernelor, fie din proprie initiativa).
In functie de legile si sistemele judiciare ale fiecarei natiuni, legalitatea si permisiunea necesara pentru a se angaja in supravegherea in masa variaza. Este o trasatura distinctiva a regimurilor totalitare. De asemenea, se distinge adesea de supravegherea tintita.
Supravegherea in masa a fost adesea citata ca fiind necesara pentru combaterea terorismului, prevenirea criminalitatii si tulburarilor sociale, protejarea securitatii nationale si controlul populatiei. Totusi, supravegherea in masa a fost la fel de des criticata pentru incalcarea drepturilor de confidentialitate, limitarea drepturilor si libertatilor civile si politice, fiind ilegala in cadrul unor sisteme legale sau constitutionale.
O alta critica este ca cresterea supravegherii in masa ar putea duce la dezvoltarea unui stat de supraveghere sau a unui stat politienesc in care sunt incalcate libertatile civile si disidenta politica este subminata de programele de supraveghere. Un astfel de stat ar putea fi denumit stat totalitar.
In 2013, practica supravegherii in masa de catre guvernele mondiale a fost pusa sub semnul intrebarii dupa dezvaluirile lui Edward Snowden din 2013, care se refereau la supravegherea globala a cetatenilor de catre Agentia Nationala de Securitate (NSA) din Statele Unite. Rapoartele lui Snowden, bazate pe documente si difuzate catre diferite mijloace de informare in masa, au declansat o dezbatere despre libertatile civile si dreptul la viata privata in Era digitala.
Supravegherea in masa este considerata o problema globala. Corporatia aerospatiala a Statelor Unite descrie un eveniment din viitorul apropiat pe care il numesc „GEOINT Singularity” in care totul de pe suprafata pamantului va fi monitorizat in permanenta si analizat de catre sistemele de inteligenta artificiala.
Nivel global
Sondajul de la Privacy International din 2007, care a acoperit 47 de tari, a indicat o crestere a supravegherii si o scadere a performantei masurilor de protectie a vietii private, comparativ cu anul precedent. Echilibrand acesti factori, opt tari au fost calificate drept „societati endemice de supraveghere”.
Dintre acestea opt, China, Malaezia si Rusia au obtinut cele mai mici puncte, urmate in comun de Singapore si Regatul Unit, apoi in comun de Taiwan (Republica China), Thailanda si Statele Unite. Cel mai bun clasament a fost acordat Greciei, care a fost considerata a avea „garantii adecvate impotriva abuzurilor in ceea ce priveste supravegherea”.
Multe tari din intreaga lume au adaugat deja mii de camere de supraveghere in zonele lor urbane, suburbane si chiar rurale. De exemplu, in Septembrie 2007, Uniunea Americana pentru Libertati Civile (ACLU) a declarat ca suntem „in pericol de a patrunde intr-o societate autentica de supraveghere complet straina de valorile americane” cu „potentialul pentru un viitor intunecat in care fiecare miscare, fiecare tranzactie a noastra , fiecare comunicare a noastra este inregistrata, compilata si depozitata, gata sa fie examinata si folosita impotriva noastra de catre autoritati ori de cate ori doresc „.
La 12 Martie 2013, Reporterii fara frontiere au publicat un raport special privind supravegherea internetului. Raportul a inclus o lista a „dusmanilor de stat ai internetului”, tari ale caror guverne sunt implicate in supravegherea activa si intruziva a furnizorilor de stiri, rezultand incalcari grave ale libertatii de informare si ale drepturilor omului. Cinci tari au fost plasate pe lista initiala: Bahrain, China, Iran, Siria si Vietnam.
Supravegherea comerciala in masa
Ca urmare a revolutiei digitale, multe aspecte ale vietii sunt acum capturate si stocate in forma digitala. S-a exprimat ingrijorarea ca guvernele pot utiliza aceste informatii pentru a efectua supravegherea in masa a populatiilor lor. Supravegherea comerciala in masa utilizeaza adesea legile drepturilor de autor si „acordurile utilizatorilor” pentru a obtine (de obicei neinformat) „consimtamantul” supravegherii de la consumatorii care isi folosesc software-ul sau alte materiale conexe.
Acest lucru permite colectarea de informatii care ar fi tehnic ilegale daca ar fi efectuate de agentiile guvernamentale. Aceste date sunt apoi adesea impartasite cu agentiile guvernamentale – astfel – in practica – infrangand scopul unor astfel de protectii de confidentialitate.
Una dintre cele mai frecvente forme de supraveghere in masa este realizata de organizatii comerciale. Multi oameni sunt dispusi sa se alature programelor de carduri de fidelitate pentru supermarketuri si produse alimentare, tranzactionand informatiile lor personale si supravegherea obiceiurilor de cumparare in schimbul unei reduceri la produsele alimentare, desi preturile de baza ar putea fi crescute pentru a incuraja participarea la program.
Prin programe precum Google AdSense, OpenSocial si grupul lor tot mai mare de asa-numitele „gadget-uri web”, „gadget-uri sociale” si alte servicii gazduite de Google, multe site-uri web de pe Internet colecteaza in mod eficient informatiile utilizatorilor despre site-urile vizitate de catre acestia si acum si conexiunile lor sociale.
Facebook pastreaza si aceste informatii, desi achizitia sa este limitata la vizualizarile de pagina din cadrul Facebook. Aceste date sunt valoroase pentru autoritati, agenti de publicitate si alte persoane interesate de profilarea utilizatorilor, tendintele si performantele de marketing pe site-urile lor web.
Functiile noi, cum ar fi geolocalizarea, permit o dezvoltare chiar mai mare a capacitatilor de monitorizare pentru furnizorii mari de servicii, cum ar fi Google, unde sunt, de asemenea, activate pentru a urmari miscarile fizice ale utilizatorilor in timp ce utilizeaza dispozitive mobile, in special cele care se sincronizeaza fara nicio interactiune a utilizatorului.
Serviciul Gmail Google foloseste din ce in ce mai multe functii pentru a functiona ca o aplicatie autonoma, care s-ar putea activa si in timp ce un browser web nu este nici macar activ pentru sincronizare.
In 2008, la Forumul Economic Mondial de la Davos, CEO-ul Google, Eric Schmidt, a declarat: „Aparitia unui Web cu adevarat mobil, care ofera o noua generatie de publicitate bazata pe locatie, va declansa o revolutie imensa”. La Mobile World Congress de la Barcelona din 16 Februarie 2010, Google si-a prezentat viziunea unui nou model de afaceri pentru operatorii de telefonie mobila incercand sa-i convinga pe acestia sa accepte servicii si publicitate bazate pe locatie. Cu Google ca furnizor de publicitate, ar insemna ca fiecare operator de telefonie mobila care isi utilizeaza serviciul de publicitate bazat pe locatie ar dezvalui locatia clientilor sai de telefonie mobila catre Google.
Google va sti, de asemenea, mai multe despre client – pentru ca este in avantajul clientului sa ii spuna mai multe despre comportamentul/preferintele sale. “Cu cat stim mai multe despre client, cu atat este mai buna calitatea cautarilor, cu atat este mai buna calitatea aplicatiilor – CEO Google Eric Schmidt
Organizatii precum Electronic Frontier Foundation informeaza in permanenta utilizatorii despre importanta vietii private si despre consideratii despre tehnologii precum geolocalizarea.
Raportul special al Reporterilor fara frontiere din Martie 2013 privind supravegherea internetului continea o lista a „Inamicilor corporativi ai internetului”, companii care vand produse care ar putea fi utilizate de guverne pentru a incalca drepturile omului si libertatea de informatii. Cele cinci companii de pe lista initiala au fost: Amesys (Franta), Blue Coat Systems (SUA), Gamma Group (Marea Britanie si Germania), Hacking Team (Italia) si Trovicor (Germania), dar lista nu a fost exhaustiva si este probabil sa fie extinsa in viitor.
Starea de supraveghere
Un stat de supraveghere este o tara in care guvernul se angajeaza in supravegherea omniprezenta a unui numar mare de cetateni si vizitatori. O astfel de supraveghere pe scara larga este de obicei justificata ca fiind necesara pentru securitatea nationala, cum ar fi prevenirea infractiunilor sau a actelor de terorism, dar poate fi folosita si pentru a inabusi criticile si opozitia fata de guvern.
Exemple de state de supraveghere timpurie includ fosta Uniune Sovietica si fosta Germanie de Est, care detineau o retea mare de informatori, o baza tehnologica avansata si tehnologia camerelor spion. Cu toate acestea, aceste state nu dispuneau de tehnologiile actuale de supraveghere in masa, cum ar fi utilizarea bazelor de date si a software-ului de recunoastere a tiparelor pentru a corela informatiile obtinute, inclusiv recunoasterea vorbirii si analiza traficului de telecomunicatii, monitorizarea tranzactiilor financiare, recunoasterea automata a numarului de inmatriculare , urmarirea pozitiei telefoanelor mobile si a sistemelor de recunoastere faciala si altele asemenea care recunosc oamenii prin aspectul lor, mers, profilarea ADN etc.
Orase inteligente
Dezvoltarea oraselor inteligente a cunoscut adoptarea sporita a tehnologiilor de supraveghere de catre guverne, desi scopul principal al supravegherii in astfel de orase este de a utiliza tehnologiile informatiei si comunicatiilor pentru a controla mediul urban. Implementarea unei astfel de tehnologii de catre o serie de orase a dus la cresterea eficientei infrastructurii urbane, precum si la o mai buna participare a comunitatii in viata urbana.
Senzorii si sistemele monitorizeaza infrastructura, operatiunile si activitatile unui oras inteligent si urmaresc sa il ajute sa functioneze mai eficient. De exemplu, orasul ar putea folosi mai putina energie electrica; traficul ar putea functiona mai usor, cu mai putine intarzieri; cetatenii sai folosesc orasul cu mai multa siguranta; pericolele pot fi tratate mai repede; incalcarea normelor de catre cetateni poate fi prevenita; distributia energiei electrice si drumurile cu semafoare, de exemplu, sunt reglate dinamic pentru a raspunde circumstantelor diferite.
Dezvoltarea tehnologiei oraselor inteligente a dus, de asemenea, la o crestere a potentialelor intruziuni nejustificate in confidentialitate si restrictii asupra autonomiei. Incorporarea pe scara larga a tehnologiilor informationale si de comunicare in viata de zi cu zi a locuitorilor din mediul urban, are ca rezultat cresterea capacitatii de supraveghere a statelor – in masura in care indivizii pot sa nu stie ce informatii sunt accesate, cand are loc accesul si in ce scop.
Shanghai, Amsterdam, San Jose, Dubai, Barcelona, Madrid, Stockholm si New York sunt orase care folosesc diverse tehnici din tehnologia smart city.