Rate sau cash? Care este varianta mai bună pentru tine atunci când cumperi un apartament și ai bani la îndemână?

0 Shares
0
0
0

Dacă îți permiți să plătești integral o locuință, pare logic să o faci. Totuși De foarte multe ori, chiar dacă ai cash este mai indicat să optezi pentru un credit ipotecar.

Ce înseamnă plata cash?

Plata integrală, fără implicarea unei bănci sau a unui IFN, îți oferă un avantaj evident: locuința devine a ta imediat. Nu mai ai grija ratelor, a dobânzilor sau a documentelor bancare. actele se finalizează mai repede, iar procesul de achiziție se simplifică. În general, vânzătorul poate fi mai dispus să negocieze mai mult din preț dacă știe că primește banii rapid, fără condiții impuse de bancă. În unele cazuri, reducerea poate ajunge chiar și la 5-10%.

    Pe de altă parte, plătind totul dintr-o dată, nu mai ai acces la lichidități (exceptând situația în care ai foarte mulți bani). Dacă nu ai alte surse de venit sau rezerve financiare, plata cash poate fi o problemă, mai ales în perspectiva unei urgențe medicale, o reparație costisitoare sau alte situații neplăcute și neprevăzute. În astfel de situații, o proprietate imobiliară, chiar dacă valorează mult, nu te ajută prea mult, deoarece nu îți poate oferi lichiditate imediată.

    Ce înseamnă credit ipotecar?

    Un credit îți permite să achiți imobilul pe care îl cumperi în rate lunare, plătind doar un avans de minim 15%. Este un angajament pe termen lung (20, 30 de ani), însă este o variantă care îți permite să achiți locuința în mod relaxat și să ai acces la lichiditățile tale.

      Dacă ai venituri stabile, un credit este opțiunea cea mai bună. De asemenea, dacă îți permiți o garsonieră cash, dar vrei un apartament cu 3 camere în București, este opțiunea mai potrivită. Este adevărat că există ceva mai multă birocrație pentru obținerea creditului și pot exista fluctuatii în timp în ceea ce privește valoarea ratei, însă atunci când îți faci calculele corect, este mult mai rentabil să îți cumperi o locuință cu banii băncii decât să îți investești tu toți banii în ea.

      Avansul – un element cheie în achiziție

      Atunci când alegi un credit, va trebui să plătești un avans. Cea mai inteligentă opțiune pe care o ai atunci când ai cash la dispoziție este să achiți un avans consistent și să iei un credit mai mic, pe termen mai scurt. Astfel, păstrezi o parte din economii pentru situații neprevăzute.

        La unele bănci, dacă ai un avans de peste 35%, poți obține o dobândă mai bună sau condiții de creditare mai flexibile. Când analizezi oferta de creditare, verifică dobânda, comisioanele ascunse, taxele de administrare și orice alte cheltuieli apărute în contract! De multe ori, detalii mărunte pot genera probleme destul de mari.

        Care sunt riscurile atunci când alegi un credit?

        Riscul cel mai vizibil e legat de instabilitatea financiară. Poate să intervină o pierdere a locului de muncă, o scădere a veniturilor sau o criză economică. Banca nu oprește ratele în astfel de situații, iar penalizările se adună rapid. De asemenea, poți ajunge să plătești mult mai mult decât valoarea apartamentului dacă alegi un credit lung, cu dobândă variabilă și avans minim.

          Un alt aspect important e scorul de credit. Dacă ai întârziat în trecut la alte rate, ai carduri de credit active sau ai alte împrumuturi, s-ar putea să obții condiții mai puțin favorabile. În unele cazuri, cererea poate fi respinsă complet.

          1. Ce întrebi înainte să alegi o variantă?
          • Cât de repede am nevoie de acel apartament?
          • Ce alte investiții aș putea face cu banii dacă nu îi blochez într-un imobil?
          • Care e diferența totală între prețul cash și suma plătită la finalul creditului?
          • Cât timp aș putea susține rata dacă veniturile scad cu 30%?
          • Există alternative mai flexibile?

          Indiferent ce variantă alegi, gândește pe termen lung. Ratele pot fi o unealtă eficientă dacă sunt alese corect, la fel cum plata cash poate fi o variantă sigură dacă nu afectează alte planuri importante. Fiecare alegere are avantaje și riscuri.

          0 Shares
          Lasă un răspuns

          Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

          For security, use of Google's reCAPTCHA service is required which is subject to the Google Privacy Policy and Terms of Use.

          Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

          You May Also Like