Arhitectura medievala si Tudor (1066–1603)
Foarte putine ramasite din arhitectura medievala din Londra, mai pot fi vazute astazi, din cauza distrugerii aproape complete a orasului pe timpul The Great Fire (Marele Foc) din 1666, dar cateva constructii care au supravietuit, precum si alte situri aferente, ofera o imagine vie a orasului in aceasta perioada. In perioada medievala, orasul s-a asezat preponderent in limitele zidurilor construite initial de romani – zona cunoscuta acum ca “Orasul Londrei” – Westminster, fiind o asezare separata mult mai mica, spre Vest.
Cateva case aristocratice au fost construite de-a lungul acestei zone, care a conectat cele doua asezari. De asemenea, s-a produs o dezvoltare pe malul de Sud al raului la Southwark, cu celebrul pod London Old (1209), completat cu propria sa strada de case si porti fortificate conectate la Southwark cu restul orasului si au ramas singurele puncte de traversare a raului din Londra, pana in secolul 18.
Raul Thames a fost un mijloc important de transport in interiorul orasului, si a reprezentat baza pentru accesul la comertul de peste mari si oceane.
Arhitectura normanda si gotica
Abatia Westminster a fost locul incoronarii fiecarui monarh englez inca din 1066. Majoritatea corpurilor ce compun actuala abatie gotica, dateaza din secolele XIII-XIV.
Multe dintre cele mai semnificative structuri londoneze medievale au fost construite initial de catre normanzi. Cucerirea normanda a fost un punct de cotitura major in istoria arhitecturii engleze.
Normanzii au adus cu ei un nou stil romanic european si o ambitie arhitecturala mai mare decat predecesorii lor sasi.
Aproape imediat dupa cucerirea Angliei, normanzii au construit mai multe fortarete de-a lungul raului Thames in centrul capitalei, pentru a-si consolida puterea. Cele mai notabile dintre acestea au fost Castelul lui Baynard si Turnul Londrei care supravietuieste si astazi. Turnul Alb, pastrarea centrala a complexului Turnul Londrei, a fost finalizat in anii 1080 si construit intr-un stil romanic.
De asemenea, in interiorul Turnului Alb se afla paraclisul Sf. Ioan, posibil cea mai veche biserica romana care a supravietuit, din toata Anglia.
Singura alta biserica romana care a supravietuit in centrul Londrei este Sf. Bartolomeu-Cel Mare, ramasitele unei vechi biserici priorale. O alta structura londoneza extrem de semnificativa construita initial de normanzi este Westminster Hall. Completata in 1097 in timpul domniei lui William II ca resedinta regala, sala a devenit fundatia Palatului din Westminster, un complex care s-a extins treptat de-a lungul perioadei medievale.
Sala a fost reconstruita in mare parte in timpul domniei lui Richard al II-lea si a devenit cea mai mare sala din Europa medievala. Este remarcabil pentru acoperisul sau cu latime exceptionala, adaugat la reconstructia de pe timpul lui Richard II; este considerat pe scara larga o minunatie a ingineriei medievale. In mod miraculos Westminster Hall inca mai supravietuieste astazi dupa ce a scapat de focul din 1834, care a distrus majoritatea Palatului medieval din Westminster; a fost apoi incorporat in Palatul neo-gotic al lui Barry si Pugin din Westminster. Alte exemple supravietuitoare de sali medievale din Londra pot fi gasite sub forma Guildhall (1440), care a servit candva ca primarie a Londrei (cu mult dupa marele incendiu) si Old Hall of Lincoln’s Inn (1492).
Normanzii au inceput, de asemenea, constructia Catedralei Vechi – St Paul de pe Dealul Ludgate, inlocuind o cladire primitiva din lemn sasesc, incadrata in acel spatiu. Pana la finalizarea ei in secolul al XIV-lea, catedrala a inclus elemente de arhitectura gotica alaturi de partea romanica construita de normanzi. Catedrala era una dintre cele mai mari si inalte biserici din Europa medievala; la un moment dat, a fost incununata de o torsa exceptional de inalta similara cu cea a Catedralei din Salisbury, care avea inaltimea de aproximativ 150 m, desi aceasta a fost distrusa dupa ce a fost lovita de fulger, in secolul al XVI-lea.
Catedrala a fost ulterior complet distrusa in Marele Foc din Londra din 1666 si inlocuita de catedrala baroca a lui Christopher Wren, care a pastrat aspectul crucii latine a fostei catedrale medievale. Cea mai importanta biserica din Londra, Westminster Abbey, a fost construita pentru prima data pe timpul domniei lui Eduard Marturisitorul, in stil romanic, dar ulterior a fost reconstruita complet in stilul gotic, in secolul al XIII-lea in timpul domniei lui Henric al III-lea; aceasta a produs cladirea care supravietuieste in mare masura astazi.
Cea mai semnificativa completare ulterioara a abatiei a fost Capela lui Henry VII construita la inceputul secolului al XVI-lea, ca un exemplu exceptional de arhitectura gotica engleza tarzie, remarcabila pentru plafonul sau boltit si extrem de ornat. Fata cu doua turnuri vestice a abatiei a fost adaugata in secolul al XVIII-lea dupa desenele lui Nicholas Hawksmoor intr-un stil neogotic fidel, menit sa fie in concordanta cu restul cladirii medievale. Interiorul si exteriorul catedralei au fost modificate si in secolul al XIX-lea.
Arhitectura Tudor
Staple Inn (sfarsitul secolului al XVI-lea) – este ultimul han din Londra care a supravietuit si reprezinta un exemplu foarte rar al arhitecturii Tudor din centrul Londrei.
O proportie semnificativa din arhitectura supravietuitoare a Londrei din Evul Mediu dateaza din perioada Tudor. Perioada Tudor a fost o perioada de expansiune rapida pentru Londra, atat din punct de vedere economic, ca urmare a cresterii comertului de peste mari, cat si din punct de vedere al populatiei, care a crescut dramatic, de la aproximativ 50.000 de locuitori in 1500, la 250.000 in 1600.
Ca urmare a acestui boom al populatiei, orasul s-a extins considerabil iar pana la sfarsitul secolului al XVI-lea, majoritatea populatiei londoneze a trait in afara zidurilor orasului pentru prima data. Henric al VII-lea si Henric al VIII-lea au comandat, de asemenea, un numar substantial de lucrari regale, inclusiv extinderea si constructia mai multor palate, printre care se numara si masivul Palat Whitehall, care se intindea pana la Westminster Hall pana in ceea ce este acum Piata Trafalgar, extravagantul Palat Nonsuch din Greenwich si Palatul St. James, care supravietuieste partial astazi.
De departe, cel mai substantial palat Tudor supravietuitor din Greater London este Palatul Hampton Court, construit initial pentru cardinalul Wolsey, iar ulterior devenind resedinta lui Henry VIII. Extins de Christopher Wren la sfarsitul secolului al XVII-lea, palatul pastreaza inca cea mai mare parte a arhitecturii sale originale Tudor, cu sala mare, capela, ceasul astronomic si casele de intrare din secolul al XVI-lea; este adesea privit ca cel mai bun exemplu de arhitectura Tudor din Anglia.
Henric al VIII-lea a influentat foarte mult si forma actuala din centrul Londrei, prin stabilirea terenurilor de vanatoare din Hyde Park, Green Park si St James’s Park, oferind Londrei centrul sau exceptional de verde, care a supravietuit pana in zilele noastre.
Una dintre evolutiile semnificative ale arhitecturii Tudor a fost utilizarea de caramizi rosii, in special in case si palate mari. Exemple ale acestui lucru pot fi vazute sub forma casei Tudor din Palatul Lambeth (1495), resedinta din Londra a Arhiepiscopului de Canterbury, Hanul Lincoln (1521) si Palatul St James’s (1536).
Arhitectura Tudor este insa in stransa legatura cu casele sale deosebite, care erau in mod normal incadrate cu lemn si umplute cu vata si daub, oferind caselor un aspect de „tabla de sah” alb-negru. Cele mai multe cladiri comerciale si casnice din Londra, inainte de marele incendiu, seamana cu acestea. Doar o mica mana de astfel de cladiri supravietuiesc pana in zilele noastre, inclusiv Staple Inn; Han of Chancery care dateaza din perioada Tudor, Targul de panza; o casa cu structura de lemn construita in 1610.
Desi marea majoritate a unor astfel de structuri au fost distruse in Marele Foc al Londrei, multe case cu structura de lemn au supravietuit pana la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, dar au fost demolate pentru a face loc unei noi dezvoltari.
Perioada Stuart – Inigo Jones si evolutia Clasicismului (1603-1666)
Perioada Stuart timpurie – perioada dinaintea izbucnirii razboiului civil englez – este semnificativa in istoria arhitecturii londoneze, deoarece a vazut sosirea stilului neoclasic, un secol dupa aparitia initiala a stilului in Europa continentala de la sfarsitul secolului XV.
Secolul al XVI-lea
Arhitectul preeminent in aceasta revolutie arhitecturala a fost Inigo Jones, care a fost numit Surveyor of the King’s Works in 1615. Dupa ce a calatorit in Italia si a detinut o copie a “I quattro libri dell’architettura” de Andrea Palladio, Jones a fost unul dintre primii englezi arhitecti ferm influentati de arhitectura clasica, atat din antichitatea clasica, cat si de renasterea stilului epitomizat de opera arhitectului italian Andrea Palladio.
Prima sa lucrare majora completa a fost Banqueting House, Whitehall (1622), o extindere la Palatului medieval din Whitehall. Fiind prima cladire cu adevarat clasica din Londra – oras medieval predominant de lemn – este o cladire extrem de semnificativa in istoria Arhitecturii engleze, descrisa de Eric de Mare ca:
„o inovatie arhitecturala care trebuie sa fi uimit londonezii cu masoneria sa paladiana sofisticata, pentru fatadele sale principale care contin randuri ritmice de ferestre inalte, decoratiuni sculptate si stalpi clasici, toate alcatuite intr-o precizie matematica, atent proportionata, trebuie sa le fi parut mai mult o scena setata, decat o cladire.”
O a doua resedinta regala – Casa Reginei din Greenwich a fost finalizata in 1633, de asemenea, intr-un stil purist paladian. Dar poate cea mai insemnata comisie de arhitectura a lui Jones a fost reamenajarea Covent Garden.
In 1630, Jones a fost angajat de catre ducele de Bedford sa reamenajeze zona din vestul orasului cu case elegante, pentru a atrage chiriasii bogati. Intre 1630 si 1633 Jones a proiectat si construit prima piata moderna din Londra; o piata in stil clasic, captusita cu case si terase cu colonnate (colonade) si Biserica neo-clasica St. Paul din partea occidentala, prima biserica din Londra construita in stil clasic.
Piata a devenit un model pentru pietele la moda construite in West End din Londra, in epoca Georgiana, iar Biserica St Paul a fost un model arhitectural pentru bisericile orasului baroc, construite de Wren dupa Marele Incendiu din Londra. Izbucnirea razboiului civil englez in 1642 a intrerupt foarte mult activitatea de constructie si dupa victoria parlamentara, Jones a fost puternic amendat din cauza legaturilor stranse pe care le avea cu Charles I.
El a murit ulterior in saracie in 1652. Lucrarile sale – Casa de Banchet, Casa Reginei, Gradina St. Paul’s, Covent Garden si Capela Reginei, toate supravietuiesc pana in zilele noastre.
