Istoria Cascadei Niagara este bogata si plina de fapte interesante: de la indraznetii care au incercat sa sara din varful cascadei de-a lungul timpului, pana la inventatori celebri, cum ar fi Nikola Tesla, cel mai cunoscut pentru contributiile sale la proiectarea modernului sistem de alimentare cu ac – curent electric alternativ.
Cascada Niagara este pentru cascade, ceea ce este Marele Zid Chinezesc pentru ziduri, adica nu este nicidecum o cascada obisnuita. Niagara este intr-adevar numele colectiv pentru trei caderi de ape, care strabat granita dintre Statele Unite si Canada, precum si numele oraselor New York si Ontario care impart frontiera dintre aceleasi state.
Peste 3.000 tone de apa cad in fiecare secunda, iar mii de turisti sunt de obicei acolo pentru a vedea acest lucru. Indiferent daca intentionati sa vedeti Cascada Niagara din partea SUA sau din partea canadiana, este posibil sa va bucurati de obiectivul turistic fara sa va udati la propriu. Dar, nu este la fel de distractiv.
Cascada Niagara a fost formata cu mai bine de 12.000 de ani in urma, la sfarsitul epocii de gheata (glaciatiunea), cand torentele mari de apa au fost eliberate din gheata care se topea, drenandu-se in raul Niagara. Apa a scufundat marginea Escarpmentului Niagara – a ceea ce este cunoscut acum ca Lewiston, NY.
In cele din urma, forta apei a indepartat straturile de stanca si Cascada Niagara s-a deplasat in amonte, ajungand in locatia sa actuala. An de an, formarea sa continua prin inghetarea si dezghetarea anuala a raului Niagara, impreuna cu eroziunea treptata si caderea periodica a rocilor. Lucrarile de remediere au fost finalizate pentru conservare, iar volumul de apa a fost redus prin deviere pentru a extrage energia hidroelectrica.
Nativii americani care traiau in regiune au fost cel mai probabil primii oameni care au observat puterea Cascadelor Niagara. Dupa aceasta, Cascada Niagara a fost descoperita de un explorator francez, parintele Louis Hennepin, in Decembrie 1678. Regiunea a devenit curand o fortareata franceza, deoarece forturile au fost construite la gura raului Niagara, controland accesul la Marile Lacuri. Fortul a fost restaurat intre 1926 si 1934 si este astazi, Old Fort Niagara – o fortareata din secolul al XVIII-lea care ofera programe turistice zilnice, pentru toti vizitatorii care ajung in zona cascadei.
Nu numai ca Niagara in sine este o cascada puternica, dar Orasul Niagara a fost locul de nastere al energiei hidroelectrice! In 1896, Nikola Tesla a dezvoltat sistemul de curent alternativ, care a permis transmiterea puterii generate de-a lungul raului Niagara, catre case si intreprinderi.
Centrul de descoperire a defileului Niagara este situat deasupra locatiei centralei Schoellkopf, de la care a fost vanduta prima data energie electrica, ca marfa. Astazi, centralele electrice atat pe partea americana, cat si pe cea canadiana a caderilor cascadei, produc aproape 2,5 milioane de kilowati de electricitate. Puteti explora si mai multe la NYPA – Niagara Power Vista, unde explorarea stiintifica va asteapta cu tehnologii interactive, un teatru 4D multi-senzorial si multe altele.
Niagara este cea mai mare cascada din lume cu un volum de apa estimat la 2832 metri cubi. Este impartita in doua de Insula Caprei. Cascada americana are 59 m inaltime (21-34 m pana la resturile de roca de la baza caderilor) si 260 m latime, transportand aproximativ 10% din debit. Cascada canadiana, sau “potcoava”, are 54 m inaltime si 670 m latime, avand un total de 90% din debit.
Cu toate acestea, numai caderea canadiana se incadreaza liber in bazinul Maid-of-the-Mist. Caderile au fost formate in urma cu aproximativ 14 000 de ani, in timp ce ghetarii in retragere expuneau prin eroziune Escarpmentul Niagara, permitand apelor lacului Erie, care anterior drenase spre Sud, sa curga spre Nord in Lacul Ontario.
Caderile au erodat sisturile moi si calcarele escarpmentului, la o rata medie de 1,2 m pe an si acum se afla la 11 km de locul lor de origine, in Queenston. Totusi, rata lor de recesiune a fost variabila, deoarece volumul de apa care curge din Marile Lacuri superioare il controleaza. Din cauza schimbarii nivelului de teren, debitul prin raul Niagara a fost redus la 10% din volumul sau actual, pentru o perioada de 5000 de ani. In acest timp caderile au fost aproape stationare.
Utilizare umana
Cascada Niagara a avut o importanta spirituala pentru oamenii nativi, cum ar fi “neutralii”. Numele este de origine autohtona si, cel mai probabil, descrie fie caderile de ape, „tunetul apelor”, fie raul propriu zis.
Spectacolul minunat oferit de cascada, a fost descris pentru prima data de Louis Hennepin, care a vazut caderile in 1678, numindu-le „o vasta si prodigenta cadenta a apei”. Printre cei care au incercat sa descrie efectul lor s-a numarat si Charles Dickens, care a scris: „Paream sa fiu ridicat de pe pamant si sa ma uit direct in Rai”. O data cu turismul, care a inceput in anii 1800, au venit si diversi temerari care au incercat sa sfideze cascada, aruncandu-se in ea, in barci si pe bile de cauciuc. Astfel de derapaje (care de cele mai multe ori au dus la accidente), au fost scoase in afara legii in 1912.
Pentru a salva zona de vizitatori “problematici”, statul Ontario a creat Parcul Regina Victoria in 1885 – primul parc provincial al Canadei. In acelasi an, a fost creat un parc public similar pe partea americana. Milioane de turisti viziteaza zona in fiecare an, urmarind caderile de pe mai multe turnuri. Exista si un tunel sub Cascada Horseshoe, sunt disponibile plimbari cu elicopterul peste cascada, un aerocar prin cablu si Maid of the Mist, o barca care transporta vizitatori pana la limita caderilor.
Acordurile internationale controleaza devierea apei pentru folosirea energiei hidroelectrice, care a fost generata pentru prima oara pe latura canadiana a raului, in 1893. Tratatul de la Niagara (1950) prevedea ca un debit minim de 50% sa fie rezervat caderilor in timpul orei de vara si restul, pana la 75% pe timp de iarna, sa fie impartit in mod egal intre Canada si SUA. In Canada, apa este deviata de pe raul Niagara deasupra caderilor si introdusa in turbinele statiilor de generare, dupa care este returnata raului.