România la intersecția ironiei și tragediei geopolitice
Într-un context în care România jonglează cu tensiuni geopolitice, crize economice și valuri de dezinformare, Călin Georgescu pare să fi găsit rețeta succesului: un cocktail de suveranism extrem, flirturi ideologice periculoase și promisiuni deșarte. Nimeni nu știe mai bine decât Alexandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, cum să aprecieze acest „geniu” al politicii românești. „Călin Georgescu este util Rusiei. România va fi parte a Rusiei,” declară Dughin cu o seninătate care ar face orice român responsabil să înghețe de spaimă.
Și totuși, Călin Georgescu, cu aerul său de salvator neînțeles, ne explică calm că îngrijorarea legată de Rusia este „o pierdere de timp”. Desigur, ce motive am avea să fim preocupați? Poate doar anexarea ilegală a Crimeei, invazia Ucrainei, sau amenințările la adresa flancului estic al NATO. Dar acestea sunt detalii insignifiante pentru un lider cu o „viziune” atât de grandioasă.
Economia, suveranismul și planurile fără viitor
Un punct central al discursului său este întoarcerea la un model economic autarhic. „România trebuie să se bazeze pe propriile resurse, să nu mai fie sclava globalismului,” declară Georgescu. Este o viziune care, în teorie, ar putea suna seducător, dar care în realitate ar împinge România în izolare economică și sărăcie generalizată. Într-o lume interconectată, a ignora complet fluxurile globale de capital și tehnologie echivalează cu o invitație la dezastru.
Dar Georgescu nu se oprește aici. Într-o pledoarie aproape lirică, el afirmă că „România trebuie să redevină un hub spiritual al lumii.” Probabil că în acest „hub” nu vor fi incluse democrația sau libertățile cetățenești, având în vedere prietenia ideologică pe care o întreține cu Dughin și suveranismul radical care îi ghidează retorica.
Dezinformarea ca artă
Ceea ce este cu adevărat fascinant la Călin Georgescu este talentul său de a transforma dezinformarea în artă. În timp ce laudă suveranitatea și critică vehement implicarea Uniunii Europene în politica românească, Georgescu reușește să ignore complet avantajele evidente pe care le aduce apartenența la UE: fonduri structurale, garanții de securitate și oportunități economice.
Totuși, el preferă să insinueze că România ar fi „o colonie” a Bruxelles-ului, iar soluția miraculoasă ar fi, bineînțeles, o apropiere strategică de Moscova. În fond, cine are nevoie de NATO, când Alexandr Dughin te consideră „un prieten al Rusiei”?
Un viitor nesigur
Dacă, printr-o combinație de retorică naționalistă și dezinformare abilă, Călin Georgescu ar ajunge președintele României, țara s-ar confrunta cu un scenariu sumbru. Din punct de vedere socio-economic, „suveranismul” său ar paraliza comerțul internațional și investițiile străine. Politic, România ar risca să devină un satelit al Rusiei, iar geopolitic, flancul estic al NATO ar putea deveni vulnerabil într-un mod fără precedent.
Ironia amară este că, în timp ce Georgescu promite independență absolută, direcția sa ar duce inevitabil la subjugare. Este o lecție despre cum liderii extremiști pot exploata incertitudinea și fricile legitime pentru a distruge exact ceea ce pretind că vor să salveze.
România trebuie să înțeleagă un lucru: îngrijorarea legată de Rusia nu este o pierdere de timp. Însă să te bazezi pe viziunea unui Călin Georgescu – cu siguranță, da.